Pachete de sprijin pentru digitalizarea companiilor: granturi pentru start-up-uri, vouchere, deduceri de costuri de până la 80%

Construcţia bugetară pentru anul viitor include o serie de pachete de sprijin pentru companii, constând în granturi pentru înfiinţarea de start-up-uri cu componentă digitală, acordarea de vouchere de digitalizare, deducerea costurilor necesare pentru invenţii sau finanţarea incubatoarelor de afaceri pentru studenţi în universităţi.

Pachetul de stimulare economică Innovation include o schemă de ajutor de stat care prevede deducerea a până la 80% din costurile necesare pentru invenţii, inclusiv acoperirea cheltuielilor cu înregistrarea şi protejarea invenţiilor cu obligaţia implementării efective în România.

Tot în acest pachet sunt propuse granturi pentru digitalizare şi comerţ online (pentru IMM) – între 50.000 şi 200.000 euro pentru firmele cu cifra de afaceri mai mică de un milion de euro pentru software certificat de e-commerce şi de administrare a unei firme (de tip ERP) dar şi o schemă de ajutor de stat pentru retehnologizarea companiilor locale prin sprijinirea transferului de tehnologie. În cadrul acestei scheme punctaj suplimentar vor primi industriile exportatoare, nepoluante.

Un alt pachet propus de autorităţi este Tech Nation.

Programul România Tech Nation este o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea înfiinţării de start-up-uri cu componentă digitală în fiecare judeţ, prin acordarea unui grant de 50.000 de euro/start-up. Este necesară includerea obligatorie a componentei de educaţie, training şi mentorat, cu
asigurarea unui loc în makerspace, incubator de afaceri sau accelerator local.

Programul Women in tech vizează sprijinirea femeilor antreprenor pentru deschiderea de afaceri în domeniul tehnologiei. În cadrul acestei scheme de ajutor de stat vor fi acordate granturi cu componentă în fiecare judeţ.

Programul Starter kit este o schemă de ajutor de stat pentru asigurarea suportului pentru transformarea/transferul companiilor în era digitală prin acordarea de vouchere de digitalizare în valoare de 5000 euro/companie.

În sectorul de turism, se are în vedere un Program pentru Digitalizarea turismului, respectiv digitalizarea sistemului de evidenţă a turiştilor în România, cu respectarea normelor GDPR, pentru a dezvolta baza de date care să permită o mai bună ţintire a promovării de ţară pe categoriile/ţările de interes.

 

Ce inseamna digitalizarea unei firme?

Digitalizarea unei firme reprezinta procesul de integrare a tehnologiilor digitale in toate aspectele activitatii unei companii, cu scopul de a imbunatati eficienta, productivitatea si capacitatea de a raspunde mai eficient la cerintele pietei. Aceasta transformare are impact asupra proceselor interne, relatiilor cu clientii si modul in care afacerea interactioneaza cu mediul online.

Va prezentam 6 aspecte cheie ale digitalizarii unei firme:

  • Colocare servere – reducerea costurilor prin colocarea echipamentelor intr-un datacenter
  • Automatizarea proceselor – utilizarea tehnologiilor pentru a automatiza activitati repetitive sau de rutina, reducand astfel erorile umane si timpul necesar pentru finalizarea acestora.
  • Gestionarea datelor – digitalizarea implica colectarea, stocarea si analizarea datelor intr-un mod eficient
  • Comunicare online – utilizarea instrumentelor digitale pentru a facilita comunicarea interna si externa, spre exemplu prin e-mail.
  • Prezenta online – crearea unui website pentru a spori vizibilitatea firmei si poate facilita accesul clientilor la produse si servicii
  • Securitatea informatiei – protejarea informatiilor sensibile ale firmei impotriva amenintarilor cibernetice.

Digitalizarea este importanta pentru antreprenori sa inteleaga avantajele pe care le aduce prin oportunitatea de a imbunatati eficienta si competivitatea companiei.